top of page

PREȚURILE NOASTRE

La cabinetul TAC.social, veți găsi trei categorii de prețuri:

PREȚURILE SOCIALE 

Pentru persoane particulare, indiferent dacă pacientul nostru e animalul dumneavoastră sau 

un animal singur, pe care îl ajutați;

 

PREȚURILE SOCIALE DE PARTENERIAT

Pentru asociațiile de protejare a animalelor, cu care lucrăm pe baza unui contract de parteneriat.

Unele din aceste prețuri sunt chiar mai mici decât prețurile sociale, iar diferența dintre prețul social și cel de parteneriat e acoperită de TAC, ca subvenție, din solidaritate cu efortul acestor asociații și pentru ca accesul la servicii veterinare să fie cât mai ușor pentru animalele singure;

PREȚURILE SOCIALE DE CAMPANIE

Pentru persoanele juridice care sunt coorganizatori ai campaniilor noastre, atunci când e cazul.

Aceste persoane juridice pot fi administrații locale, asociații de protejare a animalelor, grupuri civice. 

  • Ce e repunerea în teritoriu a câinilor sterilizați și marcați?
    E una din etapele metodelor E una din etapele metodelor TNR (Trap-Neuter-Return)* sau (Trap-Neuter-Return)* sau CNVR (Catch-Neuter-Vaccinate-Return)*, de control uman și inteligent al populațiilor de animale comunitare. Aceste două metode sunt practicate internațional de orice comunitate civilizată, ca alternativă la strângerea și uciderea periodică a animalelor comunitare și se află la mijlocul distanței dintre a nu face nimic și a ucide în masă. *prindere-sterilizare-returnare sau prindere-sterilizare-vaccinare-returnare
  • TAC.social se ocupă de prinderea, transportul și readucerea în teritoriu a câinilor comunitari sterilizați?"
    Nu, din păcate. Aceasta e limita efortului pe care îl putem face, în prezent. Oferim cât putem și avem încredere că oamenii vor accepta să participe activ și asumat la acest program, dedicat comunității întregi.
  • De ce câinii cumpărați nu pot fi incluși în program?
    Pentru că, fără a dori să dăm lecții, considerăm că oricine a decis să cumpere un câine va alege să-și asume costuri obișnuite pentru grija față de el. Acestea pot fi costurile sociale de la cabinetul nostru sau costurile obișnuite, ale oricărui cabinet veterinar al colegilor noștri de breaslă. Cu mențiunea importantă că echipa TAC. a decis, în anul 2019, să nu mai accepte ca pacienți decât fie câini deja sterilizați, fie câini ai căror proprietari semnează un angajament de sterilizare. Subiectul și decizia noastră sunt explicate pe larg, aici. În România, sterilizarea câinilor fără certificat de origine sau neutilitari e obligatorie prin lege, din anul 2013. Faptul că există încă sute de înmulțitori și comercianți de câini, cu un public entuziast, e consecința propriei noastre ignoranțe și a faptului că legea e nerespectată, în primul rând de autorități. Mai mult despre activitatea TAC. împotriva comerțului cu câini, aici.
  • Ce e Pago?
    O aplicație creată de o mică și bravă companie românească de tehnologie financiară (fintech), fondată de Alex Popescu și Adrian Cighi. Aplicația organizează și plătește facturile lunare, apoi e numai bună pentru reîncărcări de credit pe telefonul mobil, asigurări RCA sau de călătorie. Încercați.
  • Cine e Argos?
    Cel mai cunoscut câine din literatură. Am avut de ales între Grivei, Azor și Argos. L-am ales pe ultimul. Arpagic s-a bucurat.
  • Ce e Donează cu Pago?
    O platformă de donații creată de Pago. TAC. a avut bucuria de a fi primită pe această platformă după decizia unui juriu independent și după votul dumneavoastră, vă amintiți? Donațiile pe platformă se fac foarte simplu, repede și nu costă nimic pentru donator sau pentru noi. Puteți dona ocazional sau recurent. Toate costurile sunt susținute de Pago, care adaugă la acest efort financiar și unul uman, generos și consistent: întâlniri de networking sau de învățare pentru ONG-urile de pe platformă, creare și producție de materiale și instrumente de comunicare pentru fiecare ONG ș.a. Din acest interviu, puteți afla mai mult despre relația noastră cu echipa Pago.
  • Cine e imaginea programului?
    Lili, câinele dr. Raluca Ionaș. Singurul câine de pe pământ (lăsați-ne să credem) cu o inimă de blană. Lili a fost adoptată dintr-un adăpost public și s-a stins pe neașteptate acum șase ani, aproape în același timp cu fondarea asociației noastre. Folosind imaginea lui Lili, vă încurajăm să adoptați câini din adăposturi publice, acolo unde ei trăiesc prost și se sting neștiuți, cu sutele, în fiecare zi. România are aproximativ 70 de adăposturi publice, cu activitatea marcată profund de incompetență, cruzime, furt, corupție. De asemenea, vă încurajăm să adoptați câini de la asociațiile oneste de protejare a animalelor, pentru că, astfel, ele vor putea ajuta în continuare alți câini singuri.
  • Ce face TAC. cu banii pe care îi donez?
    În programul Argos, asociația germană Wir retten Hunde ne asigură, lunar, finanțarea unei părți a costurilor, astfel: sterilizarea unui câine femelă - 120 lei; sterilizarea unui câine mascul - 96 lei. Restul cheltuielilor sunt acoperite de TAC. din donații și înseamnă: restul costului, până la prețul social al unei sterilizări, la cabinetul nostru; vaccinarea și marcarea câinilor comunitari, cu tatuaj și crotalie; manopere și tratamente medicale neprevăzute, a căror necesitate e descoperită în timpul consultației inițiale sau al operației; internări; vaccinarea și aplicarea microcipului înregistrat, pentru câinii cu proprietari care nu își permit să le plătească; administrarea programului.
  • Ce înseamnă cheltuieli administrative și de ce e nevoie de ele?
    Cheltuielile administrative sunt, în fapt, orice cheltuială în afara actului medical propriu-zis și în absența căreia actul medical nu poate avea loc: de la achiziția de instrumente medicale până la plata facturilor lunare sau munca de comunicare, managementul de voluntari sau managementul contabil, curățenie sau călătorii de lucru, orice acțiune are un cost care se cere acoperit. Aici puteți citi mai mult despre acest subiect vast.
  • Dacă nu folosesc aplicația Pago, pot să donez?
    Da. Puteți dona cu telefonul sau de la un calculator obișnuit, direct de pe pagina TAC, tot fără comision, la fel de repede și de sigur.
  • De ce tatuaj și crotalie simultan?
    Tatuajul e mai sigur decât crotalia, iar crotalia e mai vizibilă decât tatuajul, mai ales de la distanță. TAC va înștiința oficial autoritățile locale de existența și conținutul programului Argos, așa încât animalele să fie protejate. De asemenea, ne vom strădui să informăm constant și comunitatea, așa încât animalele sterilizate, vaccinate și marcate de TAC să fie ușor de recunoscut și, încă o dată, protejate.
  • De ce câinii comunitari nu sunt adăpostiți undeva sau adoptați?
    Pentru că nici capacitatea adăposturilor publice sau private, nici cererile de adopție nu egalează numărul câinilor care au nevoie de adăpost și oameni alături. Acesta e numai unul din motivele pentru care TAC. vorbește și acționează împotriva înmulțirii câinilor altfel decât de către crescători de profesie sau de vocație, membri ai Asociației Chinologice Române.
  • Why do FAQs matter?
    FAQs are a great way to help site visitors find quick answers to common questions about your business and create a better navigation experience.
  • What is an FAQ section?
    An FAQ section can be used to quickly answer common questions about your business like "Where do you ship to?", "What are your opening hours?", or "How can I book a service?".
  • Where can I add my FAQs?
    FAQs can be added to any page on your site or to your Wix mobile app, giving access to members on the go.
  • TOALETĂ MEDICALĂ
    Toaleta simplă a urechii 25 Toaleta ochilor, cu tratament 25 Toaleta unghiilor 35 Vidarea glandelor perianale 35 Toaleta plăgilor (rănilor) 35 Toaleta plăgilor, cu tratament 45
  • DEPLASARE
    Doar de luni până vineri 100 + 5/ km (se taxează un singur sens) Exemplu Pentru o deplasare medicală în comuna Apahida, calculăm astfel: - taxa de deplasare 100 lei - 17 km (conform reperului distanta.ro) x 5 lei = 85 lei - la costurile de mai sus, adăugăm costul tratamentului și manoperelor, al substanțelor și medicamentelor administrate, la fel ca la cabinet.
  • VACCINARE
    Mono/ bivalentă 60 Polivalentă 75 Polivalentă + R/ LR 100 Polivalentă + L 90 Rabie (R) 45 Leptospiroză (L) 35 Rabie și leptospiroză 50 Tuse de canisă (K) 80 Microsporoză (M) 50
  • STOMATOLOGIE
    Extracție dentară 60 Datartraj cu ultrasunete 150
  • ANALIZE
    Examen microscopic 50 Examen coproparazitologic 50 Examen de urină 70 Test antigen/ anticorp 50-80 Hemoleucogramă simplă 70 Hemoleucogramă complexă 100 Examen biochimic 90-150 Teste de diagnostic 100-500 Din 2021, TAC. poate să ofere analize de hematologie și biochimie datorită companiei Yardi, care, la sfârșitul anului 2020, ne-a oferit o finanțare de 10.000 euro. Am folosit această sumă astfel: am păstrat 2000 de euro pentru programul nostru medical de la Pata Rât, iar cu 8000 de euro am plătit avansul pentru achiziționarea aparatelor de hematologie și biochimie. În prezent, achităm rate lunare, până la plata integrală a aparaturii. Toată recunoștința noastră echipei Yardi, iar dumneavoastră, mulțumiri pentru donațiile cu care ne ajutați să mergem înainte.
  • ANESTEZIE
    Anestezie locală 10/ ml Anestezie generală 10-50/ ml Sedare 30-50/ ml
  • CHIRURGIE
    Ablație tumori 100-400 Sutură plăgi 50-150 Amputare pinteni nearticulați 50/ pinten Amputare pinteni articulați 100/ pinten Amputare membru 300-800 Amputare coadă* 200 Laparotomie exploratorie 300 Patologia pleoapei a III-a 200 Entropion/ ectropion 250 Enucleere glob ocular 200-300 Othematom 200 Remediere hernie 100-500 Prolaps genital 500 Prolaps rectal 500 Cistotomie 250 Cuparea urechii, în TNR 15 Dicționar: ablație - îndepărtare; laparotomie - deschiderea peretelui abdominal; entropion - întoarcerea pleoapei spre înăuntru; ectropion - întoarcerea pleoapei spre înafară; othematom - hematom al urechii (aglomerare de sânge); hernie - umflătură după ieșirea unui organ din cavitatea lui naturală; prolaps - deplasare în jos a unui organ sau părți a lui; cistotomie - deschidere chirurgicală a vezicii urinare *Amputarea cozii se face din motive exclusiv și strict medicale. Amputarea cozii, a ghearelor, tăierea (cuparea) urechilor sau operațiile asupra corzilor vocale, din alte motive decât cele strict medicale, sunt interzise prin lege, iar efectuarea lor de către medicii veterinari sau oricine altcineva este o infracțiune.
  • ÎNREGISTRARE
    Aplicarea cipului (include întotdeauna înregistrarea) 90 Carnet de sănătate 30 Aplicarea cipului + carnet de sănătate 100 Pașaport 70 Operare în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS) 30 Înregistrarea cu cip a câinilor e una din cele trei obligații majore ale oricărui proprietar de câine. Aplicarea cipului este o operațiune inutilă dacă nu e urmată imediat de înregistrarea în RECS (Registrul de evidență a câinilor cu stăpân). De aceea, vă încurajăm ca, indiferent de cabinetul la care mergeți, să vă asigurați că medicul veterinar face înregistrarea în RECS odată cu aplicarea cipului. Din experiența noastră, există numeroși câini care au cip, dar care nu sunt înregistrați. Înregistrarea e responsabilitatea exclusivă a medicului veterinar. Vă rugăm ca, oricând se schimbă ceva în datele pe care le-ați oferit medicului veterinar la înregistrare (telefon, adresă etc), să mergeți la medicul dumneavoastră sau orice cabinet veterinar și să solicitați actualizarea datelor. Astfel, veți putea fi găsit ușor dacă animalul se pierde. De asemenea, când câinele, din păcate, se pierde, e furat, a murit sau când dați câinele în adopție, e obligatoriu ca fiecare astfel de eveniment să fie consemnat în RECS. Puteți oricând să verificați înregistrarea în RECS, la această adresă.
  • CONSULT
    Consultație medicală 50 Consultație nutrițională 50 Eliberare rețetă în afara consultației 20
  • DEPARAZITARE
    Internă, la câine sau pisică 10-100 Externă, la câine 30-100 Externă, la pisică 35-70
  • PROCEDURI
    Cateterizare uretrală 40 Cistocenteză 40 Puncție abdominală 40 Clismă 50 Aspirat fin cu ac 50 Biopsie 50-200 Eutanasiere 100 Tratament injectabil 10/ administrare Tratament perfuzabil 20 Nebulizare 30/ ședință
  • INTERNARE
    Pacienți fără nevoi deosebite de luni până vineri /zi sâmbătă și duminică 50/zi Pacienți cu nevoi deosebite de luni până vineri 40/zi sâmbătă și duminică /zi Preţurile includ cazarea, supraveghere medicală și/sau tratament, hrănire, curățenie și igienizare a spațiului ori de câte ori e nevoie, mişcare și socializare. Ce înseamnă „nevoi deosebite”: orice stare a animalului care presupune pentru echipa TAC. un efort mai mare decât cel obișnuit, de hrănire, plimbare și curățenie. INTERNARE versus CAZARE. La cabinetul nostru, pacienții sunt reținuți exclusiv pentru motive medicale. Aceasta e internarea. Pentru moment, nu dispunem de spațiu suficient, care să ne permită să cazăm animale sănătoase. De aceea, cu tot regretul, nu putem caza animale sănătoase, indiferent de motivul pentru care ele au nevoie de adăpost. Vă recomandăm ca pentru aceste situații să căutați ajutor astfel: - prin anunțuri în social media; cele mai eficiente sunt cererile de ajutor în grupurile special dedicate animalelor; - prin anunțuri pe site-uri de profil: www.adoptiicaini.ro, www.adoptiipisici.ro, www.olx.ro/oferte/q-adoptii etc
  • CHIRURGIA STERILIZĂRII
    Câine sau pisică, mascul sau femelă 300 Femelă gestantă sau cu piometru* (câine sau pisică) 400 Mascul criptorhid** (câine sau pisică) 400 (prețuri actualizate la 1 martie 2022) *Piometru Infecție gravă a uterului, care apare frecvent la câinele femelă nesterilizat **Criptorhidie Unul sau ambele testicule se află în cavitatea abdominală și nu în scrot, așa cum e anatomic normal Prețul include consultul preanestezic, anestezia, manopera chirurgicală, tratamentul analgezic și antibiotic, îngrijirea intra- și postoperatorie (controlul infecțiilor, monitorizări, căldură suplimentară etc), internare și supraveghere timp de 2-10 ore. La noi, sterilizarea are un preț unic, indiferent de sexul pacientului (de care depinde complexitatea manoperei), masa corporală (de care depind complexitatea și durata îngrijirii postoperatorii) și starea generală de sănătate (care influențează gradul de risc al intervenției). Rostul prețului unic e să cultive solidaritatea individuală și a comunității. De exemplu, un om pentru care suma de 300 lei nu e o problemă și care aduce la noi un pacient mascul de 10 kg și perfect sănătos trebuie să știe că va susține costul sterilizării pentru un om mai puțin avut, care aduce la noi un pacient femelă de 30 kg, de vârstă medie și cu un istoric medical problematic. Aceste prețuri nu ar fi posibile fără sprijinul comunității, al dumneavoastră. Vă rugăm să donați, ca să putem păstra aceste prețuri scăzute pentru cât mai mult timp, iar acest serviciu să rămână accesibil cât mai multor oameni. Sterilizarea e cea mai eficientă, simplă și înțeleaptă metodă de a reduce numărul de animale singure. Citiți pe larg, despre sterilizare la TAC.social și specializările chirurgicale ale echipei noastre.
  • How do I add a new question & answer?
    To add a new FAQ follow these steps: 1. Manage FAQs from your site dashboard or in the Editor 2. Add a new question & answer 3. Assign your FAQ to a category 4. Save and publish. You can always come back and edit your FAQs.
  • How do I edit or remove the 'Frequently Asked Questions' title?
    You can edit the title from the FAQ 'Settings' tab in the Editor. To remove the title from your mobile app go to the 'Site & App' tab in your Owner's app and customize.
  • Can I insert an image, video, or GIF in my FAQ?
    Yes. To add media follow these steps: 1. Manage FAQs from your site dashboard or in the Editor 2. Create a new FAQ or edit an existing one 3. From the answer text box click on the video, image or GIF icon 4. Add media from your library and save.
  • Cine e Argos?
    Cel mai cunoscut câine din literatură. Am avut de ales între Grivei, Azor și Argos. L-am ales pe ultimul. Arpagic s-a bucurat.
  • De ce tatuaj și crotalie simultan?
    Tatuajul e mai sigur decât crotalia, iar crotalia e mai vizibilă decât tatuajul, mai ales de la distanță. TAC va înștiința oficial autoritățile locale de existența și conținutul programului Argos, așa încât animalele să fie protejate. De asemenea, ne vom strădui să informăm constant și comunitatea, așa încât animalele sterilizate, vaccinate și marcate de TAC să fie ușor de recunoscut și, încă o dată, protejate.
  • TAC. se ocupă de prinderea, transportul și readucerea în teritoriu a câinilor comunitari sterilizați?"
    Nu, din păcate. Aceasta e limita efortului pe care îl putem face, în prezent. Oferim cât putem și avem încredere că oamenii vor accepta să participe activ și asumat la acest program, dedicat comunității întregi.
  • De ce câinii cumpărați nu pot fi incluși în program?
    Pentru că, fără a dori să dăm lecții, considerăm că oricine a decis să cumpere un câine va alege să-și asume costuri obișnuite pentru grija față de el. Acestea pot fi costurile sociale de la cabinetul nostru sau costurile obișnuite, ale oricărui cabinet veterinar al colegilor noștri de breaslă. Cu mențiunea importantă că echipa TAC. a decis, în anul 2019, să nu mai accepte ca pacienți decât fie câini deja sterilizați, fie câini ai căror proprietari semnează un angajament de sterilizare. Subiectul și decizia noastră sunt explicate pe larg, aici. În România, sterilizarea câinilor fără certificat de origine sau neutilitari e obligatorie prin lege, din anul 2013. Faptul că există încă sute de înmulțitori și comercianți de câini, cu un public entuziast, e consecința propriei noastre ignoranțe și a faptului că legea e nerespectată, în primul rând de autorități. Mai mult despre activitatea TAC. împotriva comerțului cu câini, aici.
  • Ce e repunerea în teritoriu a câinilor sterilizați și marcați?
    E una din etapele metodelor E una din etapele metodelor TNR (Trap-Neuter-Return)* sau (Trap-Neuter-Return)* sau CNVR (Catch-Neuter-Vaccinate-Return)*, de control uman și inteligent al populațiilor de animale comunitare. Aceste două metode sunt practicate internațional de orice comunitate civilizată, ca alternativă la strângerea și uciderea periodică a animalelor comunitare și se află la mijlocul distanței dintre a nu face nimic și a ucide în masă. *prindere-sterilizare-returnare sau prindere-sterilizare-vaccinare-returnare
  • Ce e Pago?
    O aplicație creată de o mică și bravă companie românească de tehnologie financiară (fintech), fondată de Alex Popescu și Adrian Cighi. Aplicația organizează și plătește facturile lunare, apoi e numai bună pentru reîncărcări de credit pe telefonul mobil, asigurări RCA sau de călătorie. Încercați.
  • Ce înseamnă cheltuieli administrative și de ce e nevoie de ele?
    Cheltuielile administrative sunt, în fapt, orice cheltuială în afara actului medical propriu-zis și în absența căreia actul medical nu poate avea loc: de la achiziția de instrumente medicale până la plata facturilor lunare sau munca de comunicare, managementul de voluntari sau managementul contabil, curățenie sau călătorii de lucru, orice acțiune are un cost care se cere acoperit. Aici puteți citi mai mult despre acest subiect vast.
  • Dacă nu folosesc aplicația Pago, pot să donez?"
    Da. Puteți dona cu telefonul sau de la un calculator obișnuit, direct de pe pagina TAC, tot fără comision, la fel de repede și de sigur.
  • De ce câinii comunitari nu sunt adăpostiți undeva sau adoptați?
    Pentru că nici capacitatea adăposturilor publice sau private, nici cererile de adopție nu egalează numărul câinilor care au nevoie de adăpost și oameni alături. Acesta e numai unul din motivele pentru care TAC. vorbește și acționează împotriva înmulțirii câinilor altfel decât de către crescători de profesie sau de vocație, membri ai Asociației Chinologice Române.
  • Ce face TAC. cu banii pe care îi donez?
    În programul Argos, asociația germană Wir retten Hunde ne asigură, lunar, finanțarea unei părți a costurilor, astfel: sterilizarea unui câine femelă - 120 lei; sterilizarea unui câine mascul - 96 lei. Restul cheltuielilor sunt acoperite de TAC. din donații și înseamnă: restul costului, până la prețul social al unei sterilizări, la cabinetul nostru; vaccinarea și marcarea câinilor comunitari, cu tatuaj și crotalie; manopere și tratamente medicale neprevăzute, a căror necesitate e descoperită în timpul consultației inițiale sau al operației; internări; vaccinarea și aplicarea microcipului înregistrat, pentru câinii cu proprietari care nu își permit să le plătească; administrarea programului.
  • Cine e imaginea programului?
    Lili, câinele dr. Raluca Ionaș. Singurul câine de pe pământ (lăsați-ne să credem) cu o inimă de blană. Lili a fost adoptată dintr-un adăpost public și s-a stins pe neașteptate acum șase ani, aproape în același timp cu fondarea asociației noastre. Folosind imaginea lui Lili, vă încurajăm să adoptați câini din adăposturi publice, acolo unde ei trăiesc prost și se sting neștiuți, cu sutele, în fiecare zi. România are aproximativ 70 de adăposturi publice, cu activitatea marcată profund de incompetență, cruzime, furt, corupție. De asemenea, vă încurajăm să adoptați câini de la asociațiile oneste de protejare a animalelor, pentru că, astfel, ele vor putea ajuta în continuare alți câini singuri. Aici găsiți o listă cu asociațiile pe care noi le cunoaștem îndeaproape și în care avem deplină încredere. Ne permitem să vă recomandăm în mod special asociațiile Dogs on Hills, care ne ajută direct în programul Argos și Help Animals From Onești, care a contribuit hotărâtor la obținerea cofinanțării din partea asociației germane Wir retten Hunde.
  • Ce e Donează cu Pago?
    O platformă de donații creată de Pago. TAC. a avut bucuria de a fi primită pe această platformă după decizia unui juriu independent și după votul dumneavoastră, vă amintiți? Donațiile pe platformă se fac foarte simplu, repede și nu costă nimic pentru donator sau pentru noi. Puteți dona ocazional sau recurent. Toate costurile sunt susținute de Pago, care adaugă la acest efort financiar și unul uman, generos și consistent: întâlniri de networking sau de învățare pentru ONG-urile de pe platformă, creare și producție de materiale și instrumente de comunicare pentru fiecare ONG ș.a. Din acest interviu, puteți afla mai mult despre relația noastră cu echipa Pago.
  • CINE SE POATE ADRESA CABINETULUI NOSTRU
    Oricine. «Iubim animalele şi credem în oameni» e în aceeaşi măsură sloganul şi modul nostru de acţiune. Echipa noastră nu vă va pune întrebări despre nivelul de venituri şi avem încredere că numai dumneavoastră puteţi hotărî dacă să vă adresaţi unui cabinet obişnuit sau nouă. Nu solicităm adeverinţe de salariu, taloane de pensie sau depuneri de dosar. Doar dumneavoastră veţi şti dacă veniturile vă permit tratamente veterinare cu preţuri obişnuite sau aveţi nevoie de serviciile noastre, la preţuri sociale. Urmăm astfel exemplul managerial şi uman al policlinicii clujene „Familia sfântă”, fondată şi condusă de dr. Ioan Boilă. Aici puteţi citi mai mult despre acest tip de atitudine. Articolul a fost publicat în 2006, în săptămânalul „Foaia transilvană” și a fost primul articol de presă scrisă al colegei noastre, Anca Georgescu, care era, pe atunci, ziarist.
  • SOCIAL ÎNSEAMNĂ MAI PUŢIN SAU MAI PROST DECÂT LA UN CABINET OBIŞNUIT?
    Cabinetul nostru e un cabinet veterinar ca oricare altul, dar se adresează în primul rând proprietarilor care nu îşi permit asistenţă medical veterinară pentru animalele lor sau pentru cele singure, la preţurile obişnuite ale pieţei. Medicii veterinari ai echipei noastre sunt şi ei medici veterinari ca oricare alţii.
  • DACĂ E SOCIAL, E GRATUIT? DAR PE DATORIE?"
    Dacă e social, e cu preţuri mici şi foarte mici. În efortul nostru de a uşura accesul la asistenţă medicală veterinară unor categorii cât se poate de largi şi diverse de populaţie, am stabilit preţuri care se află la jumătatea distanţei dintre a lucra pro bono şi a închide cabinetul în câteva luni, la o extremă şi prosperitatea imediată, la cealaltă extremă. De aceea, strategia noastră de existenţă şi de dezvoltare pe termen lung ne împiedică să acordăm gratuităţi mai numeroase decât o facem deja sau să acceptăm plata pe datorie.
  • CÂT COSTĂ
    Lista preţurilor noastre e aici, o veți găsi afişată și la cabinet. Preţurile pentru ovariohisterectomie şi orhidectomie (sterilizare) le găsiţi şi pe pagina dedicată sterilizării. Cu sau fără listă, de fiecare dată când plătiţi, vi se va explica exact ce anume aţi plătit şi veţi primi un bon fiscal pentru suma încasată. Când nu doriți să primiți restul sau faceți o donație, banii se pun în cutia de donații și primiți din partea noastră o carte de la „Bazar de bine”. E felul nostru de a face schimb de bucurii. Atât activitatea cabinetului veterinar (SRL), cât și cea a asociației (ONG) sunt în întregime fiscalizate.
  • AM GĂSIT O PISICĂ. ȘI UN CÂINE. MĂ AJUTAȚI SĂ LE GĂSESC CASĂ?
    Darea spre și în adopție. Deși, circumstanțial, se petrece, intermedierea adopțiilor nu face parte din activitatea echipei noastre. Ceea ce putem face e să mijlocim legătura dumneavoastră cu organizațiile care se ocupă de adopții și să vă oferim informații generale. Adopțiile de animale de companie sunt o activitate complexă, puțin cunoscută, care cere investiții uriașe de timp, emoție, bani și răspundere. De asemenea, e o activitate care are nevoie permanentă de profesionalizare. Din păcate, echipa noastră nu are aceste resurse și nici nu are în plan să le dezvolte. Din toate aceste motive, modesta noastră strategie de comunicare ne împiedică să afișăm pe paginile de socializare proprii, anunțuri de căutare a unei familii pentru animalele care au această nevoie. (Puteți însă să afișați anunțuri pe pagina noastră de Facebook, iar ele vor apărea în secțiunea Visitor posts.) Toate organizațiile pe care noi le cunoaștem sau cu care lucrăm direct, fac adopții. De aceea, am făcut acest Apel la jurnalism responsabil și documentat . Vă invităm la prietenie cu aceste organizații și vă rugăm să le sprijiniți, astfel: Apel la solidaritate și sprijin pentru organizațiile de protejare a animalelor #solidaritateTAC
  • DE CE NU CEREŢI DOVEZI ALE NIVELULUI DE VENITURI?
    Iubim animalele şi credem în oameni e sloganul nostru, în formă şi în fond. Lipsa oricărui sistem de dovedire a veniturilor mici şi deci a «dreptului» de a apela la noi e o politică de acţiune şi o declarație. Ca orice ţară coruptă, săracă şi needucată, nu avem obişnuinţa zâmbetului şi a încrederii în celălalt, dar avem vocaţia ştampilei, dosarului, cererii. Noi am ales să avem încredere în oameni şi nu în hârtiile lor. E şi o formă de responsabilizare a oamenilor, care trebuie să decidă singuri dacă au motive să vină la noi. Treaba noastră e să ne vedem de treabă.
  • AM GĂSIT UN ANIMAL COMUNITAR RĂNIT. VA FI TRATAT GRATUIT?
    Din păcate, resursele actuale nu ne permit să acordăm și alte gratuităţi sau reduceri, în afară de cele încorporate deja în sistemul nostru de tarifare socială și în programele gratuite Argos și Arpagic. Un animal fără proprietar și care trăiește pe stradă se află în grija comunității în ansamblu - prin liderii ei administrativi - și a fiecăruia din noi, membrii comunității. Acesta e felul nostru de a privi lucrurile, dar și de a onora privilegiile speciei umane. Credem că supremația noastră trebuie să însemne, în primul rând, atenție, compasiune și ajutor pentru speciile cu mai puține privilegii, așa cum sunt ele văzute de om: siguranță și sănătate, respect pentru nevoile individuale și de ansamblu. Așadar, ne vom permite să vă cerem achitarea costurilor pentru tratamentul unui pacient pe care îl aduceți la cabinet, chiar dacă pacientul nostru nu e animalul dumneavoastră. Totuși, vă rugăm să nu ezitați vreo secundă să ajutați un animal singur care are nevoie de ajutor medical, gândindu-vă că nu aveți bani sau nu doriți să plătiți. La cabinetul nostru, binele animalelor singure e o prioritate absolută și nu veți fi niciodată refuzat sau pus într-o situație jenantă din cauza banilor. Acesta e un angajament.
  • ŞTIU UN CÂINE SĂNĂTOS, ARE NEVOIE DOAR DE ADĂPOST. POT SĂ-L ADUC LA CABINET?"
    Toţi câinii şi toate animalele de companie au nevoie de adăpost, hrană şi grijă, indiferent de starea lor de sănătate. Deşi ne-am dori, nu putem oferi cazare animalelor sănătoase, comunitare sau nu. Spaţiul redus al cabinetului nostru e destinat exclusiv internării pacienţilor aflaţi în recuperare postoperatorie sau tratament. Vă recomandăm să apelaţi la o organizaţie de protejare a animalelor şi avem încredere că, împreună, veţi găsi o soluţie temporară (foster care) sau permanentă (adopţie). De ce nu, încercaţi chiar dumneavoastră să deveniţi gazdă temporară. E mai uşor decât credeţi şi neînchipuit de frumos. Aici (NUCA Animal Welfare) și aici (Arca lui Noe, Cluj) găsiţi mai multe informaţii. Vorbim și din experiență proprie: toți membrii echipei TAC.social iau acasă, ocazional, animale singure, pe care le găzduiesc temporar. E nu numai o plăcere, ci și felul nostru de a trăi valorile pe care ni le asumăm în scris. O altă formă de a ajuta un animal singur când el are nevoie de cazare, tratament sau adopție e afișarea poveștii lui pe un website specializat ori într-unul din numeroasele grupuri de profil pe Facebook ori în alte rețele de socializare: Instagram, Google+, Pinterest, Twitter etc. Aici găsiți o listă cu cele mai populare astfel de rețele. Pe Facebook, aceste grupuri se găsesc ușor, scriind în bara de căutare a rețelei cuvinte cheie care definesc activitatea grupului - protecția animalelor, adopție, câini etc - și numele orașului care vă interesează. De curând, a apărut o nouă alternativă pentru cei care caută adăpost temporar pentru animale de companie: www.caretopets.com
  • „NU E CORECT, MORAL ŞI LEGAL, SĂ AVEŢI PREŢURI DE DUMPING.“"
    Dumping, definiţie: „Prețuri mai scăzute decât cele de pe piața internă și mondială, cu scopul de a înlătura concurența și de a acapara piața.” Preţurile noastre sunt calculate astfel încât să fie mai mici decât cele ale pieţei din domeniu, pentru că facem medicină veterinară socială, adică ne adresăm oamenilor cu venituri mici şi organizaţiilor de protejare a animalelor. Nu ne dorim să acaparăm piaţa, nu ne închipuim că se poate şi nu am avea resurse s-o facem. Nu vrem şi nu ne dorim să înlăturăm concurenţa. Nu gândim şi nu acţionăm în paradigma «noi şi concurenţa». Ne respectăm colegii. Pe unii îi iubim, pe alţii doar îi admirăm, învăţăm de la cei care vor să ne înveţe, aşa cum şi noi îi învăţăm pe cei care au ce învăţa de la noi. Trimitem frecvent cazuri care ne depăşesc spre medici mai buni decât noi, mai experimentaţi, spre cabinete şi clinici mai bine dotate. Ca instituţie medicală tânără, ştim că, în prezent şi multă vreme de acum înainte, mai mult e ceea ce nu ştim şi nu putem, decât ceea ce ştim, putem şi facem. România e o ţară coruptă, săracă şi puțin educată, o ţară perfectă pentru suprapopulare cu animale nedorite, bolnave, maltratate. E o ţară cu oameni săraci, ale căror animale n-au văzut niciodată un #medicveterinar. Credem că nici noi, nici câteva generaţii după noi nu vor apuca ziua în care să fie prea multă medicină veterinară şi prea puţină cazuistică.
  • DACĂ NU AM VENITURI MICI, ANIMALUL MEU POATE SĂ FIE PACIENT AL CABINETULUI?"
    Da. Dacă nu aveţi grija banilor şi alegeţi totuşi să veniţi la cabinetul nostru înseamnă fie că ne apreciaţi echipa şi serviciile, fie că doriţi să ne susţineţi viziunea şi activitatea. În cel mai fericit caz, sunt valabile ambele variante, deci sunteţi binevenit. Profitul cabinetului revine prin statut asociației, așa încât cu cât avem mai mulți clienți la cabinet, cu atât putem lucra mai mult, ca asociație.
  • Pot să aflu rapid suma cu care firma mea vă poate sponsoriza?
    Da. Puteți găsi calculatoare online, noi vă oferim mai jos câteva variante. Vă recomandăm, desigur, ca, pentru completarea contractului, suma sponsorizării să fie calculată de serviciul contabil al firmei dumneavoastră. Calculatoare automate: Contabilitatepebune.ro Institutulcultural.ro Hospice.ro Exemple de calcul: Infotva.manager.ro Fiscalitatea.ro
  • Care e baza legală a sponsorizării?
    Sponsorizarea e reglementată în România de următoarele acte normative: 1. Legea sponsorizării - 32/1994 - modificată și completată; 2. Legea Codului fiscal - 227/2015 - modificată și completată; 3. HG 1/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii Codului fiscal; 4. Ordinul ANAF 819/2018, de aprobare a procedurii de organizare a Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale şi a modelului şi conţinutului unor formulare; 5. Ordinul ANAF 1825/2018, de aprobare a modelului şi conţinutului formularului 107 - „Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private”.
  • Pot să sponsorizez un anumit program TAC.social?
    Puteți să sponsorizați unul sau mai multe din programele noastre (Argos, Arpagic, Linda Pata Rât), una sau mai multe din campaniile medicale sau puteți sponsoriza asociația în ansamblu. În primul caz, banii vor fi cheltuiți exclusiv în programul pe care l-ați ales. În al doilea caz, banii vor fi folosiți atât pentru acțiunile medicale ale tuturor programelor TAC.social, cât și pentru cheltuielile asociate: obiecte (cuști, aparatură, instrumentar), materiale de comunicare, întreținere, reparații, salarii, cheltuieli auto etc.
  • Cum verific că ce spuneți e corect fiscal și contabil?
    Puteți consulta prevederile Codului fiscal în vigoare direct pe site-ul ANAF, care a publicat materialul intitulat „Deductibilitatea cheltuielilor cu sponsorizarea entităților nonprofit”. Un material oarecum mai îngrijit redactat și mai ușor de citit e lucrarea „Regimul contabil și fiscal al sponsorizării” de Lucian Cernușca, publicat de CECCAR Business Review, revista Corpului experților contabili și contabililor autorizați din România (CECCAR).
  • TAC.social se află în Registrul entităților nonprofit „pentru care se acordă deduceri fiscale”?
    Da. TAC.social (asociația Transylvania Animal Care) se află în acest registru, începând cu 23 aprilie 2019, deci îndeplinește condiția obligatorie pentru primirea de sponsorizări. Pentru verificare, trebuie să accesați pagina ANAF Registrul entităților [nonprofit]/unitaților de cult și să tastați codul nostru de identificare fiscală - 34750635 (CIF sau CUI). Trebuie să precizăm că numele registrului a fost formulat eronat de către autorii săi; nu ONG-urilor se acordă deduceri fiscale, ci sponsorului care oferă sponsorizarea. Deci, a se citi Registrul entităților [nonprofit] pentru sponsorizarea cărora se acordă deduceri fiscale. În același timp, asociația noastră se află și în Registrul național ONG (Indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial) cu numărul 20381/A/2015, iar la Judecătoria Cluj este înregistrată cu numărul 153/2015.
  • Ce obligații fiscale am ca sponsor?
    Depunerea declarației 107. Cel mai probabil, contabilul firmei dumneavoastră știe deja acest lucru. Denumirea completă a documentului este Declarație informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, mecenatului, burselor private și se depune începând din 2018. Declarația se depune fie până la 25 ianuarie în anul consecutiv sponsorizării sau până la data de 25 a lunii de după trimestrul pentru care se datorează impozitul.
  • De ce se strâng banii prin asociația Voice for the Needy și nu direct de către TAC.social?
    Pentru că, pe Facebook, se pot crea strângeri de fonduri numai de către ONG-uri cu sediul în anumite țări. Grație reputației (corecte) de hoțomani ce suntem, România nu e printre ele. Așadar, banii vor intra în contul asociației Voice for the Needy, cu sediul în SUA, și vor fi transferați către TAC.social, pe baza contractului dintre noi.
  • Ce e cuparea urechii? E opțională, pot s-o refuz?
    Cuparea urechii este îndepărtarea, pe cale chirurgicală și sub anestezie, a vârfului unei urechi, la pisicile sterilizate. Aceasta e o metodă internațional consacrată de a face ușor de recunoscut pisicile sterilizate, așa încât ele să nu mai fie prinse sau operate, odată ce mica cicatrice a operației a devenit nedetectabilă. Cuparea urechii scutește atât animalul cât și oamenii de efortul, trauma și cheltuielile inutile pe care reluarea unei operațiuni le presupun. De aceea, cuparea nu e opțională și va fi practicată la orice pisică comunitară din program.
  • De ce e necesară testarea pentru panleucopenie?
    Enterita virală (panleucopenia) e una din cele mai agresive și periculoase patologii a pisicilor, cu o rată a mortalității de peste 90%, contaminarea pe termen lung (peste 1 an) a mediului înconjurător și răspândire agresivă la pisici nevaccinate, care intră în contact cu animalul bolnav sau mediul contagiat. (Nu se transmite nici la om, nici la câine.) De aceea, echipa TAC a inclus cu titlu obligatoriu această testare în structura programului, nu numai pentru o conduită medicală promptă și potrivită animalelor bolnave, dar și pentru protejarea celorlalți pacienți.
  • Ce se întâmplă cu pisica după operație sau tratament?
    Pacienții sunt externați după procedura standard TAC, pe care o găsiți aici.
  • O pisică operată se poate întoarce pe stradă imediat?
    „Imediat” înseamnă, la TAC, de la câteva ore din momentul trezirii din anestezie până la câteva zile postoperatorii. Timpul de internare necesar fiecărui caz în parte este o decizie medicală a echipei TAC, care ia în considerare inclusiv condițiile și locul de trai obișnuite ale pacientului. Întoarcerea în comunitate a unui animal comunitar sterilizat (reteritorializare sau punere în teritoriu) este o etapă firească din metoda Trap-Neuter-Return (prindere-sterilizare-punere în teritoriu) de management al populațiilor de animale comunitare. De vreme ce există mai multe animale singure decât adopții și locuri de cazare în adăposturi, această metodă este cea mai eficientă cale de intervenție, la mijlocul distanței dintre inacțiune și ucidere.
  • Ce intervenții medicale se fac în program și care e costul lor?
    Programul include următoarele acțiuni medicale: ● consultație preoperatorie și vaccinare - 75 lei ● ovariohisterectomie/orhidectomie (sterilizare) - 300 lei ● deparazitare internă - 30 lei ● deparazitare externă - 30 lei ● toaletă ochi-urechi-unghii - 25-25-35 lei ● cuparea urechii - 15 lei ● internare 48 h (2 zile) - 60 lei TOTAL: 595 lei. Din această sumă, scădem 120 lei, care reprezintă cofinanțarea programului de către fundația Susy Utzinger. Așadar, costul real al operațiunilor medicale pentru un pacient Arpagic este 475 lei. Pentru moment, TAC.social păstrează acest preț la cuantumul de 300 lei, atât cât ne vom putea permite. Atunci când prețurile sociale ale TAC. se schimbă, se schimbă și costurile programului Arpagic.
  • Ce se întâmplă cu banii pe care i-am donat dacă am uitat să scriu „Arpagic”?
    Dacă mențiunea scrisă Arpagic nu însoțește donația dumneavoastră, banii sunt în siguranță și vor fi folosiți pentru orice activitate medicală sau conexă dedicată animalelor, pe care o desfășurăm. Vă cerem (și presupunem că ne acordați) îngăduința de a proceda astfel, pentru ca evidența și raportarea activității noastre să fie simple și riguroase.
  • Ce se întâmplă dacă se strâng mai mulți bani decât cereri de tratament?
    Dacă strângem mai mulți bani decât avem nevoie, ca și dacă am estimat greșit, suma în plus se reportează lunii următoare.
  • În ce ordine și cum se fac programările? Pot să mă înscriu înainte? E bine dacă vă scriu pe Facebook sau prin e-mail?
    Dimensiunea și volumul de muncă ale echipei noastre nu ne permit o administrare complexă a procesului de înscriere în program. Programările se fac în modul cel mai simplu și deja cunoscut la TAC: exclusiv printr-un telefon la numărul cabinetului sau în persoană, de luni până vineri, în intervalul 10-20. Dacă nu răspundem prompt, vă rugăm să reveniți sau vă vom suna noi, de îndată ce avem timp, așa cum facem cu toate apelurile la cabinet. Ne vom permite să nu luăm în seamă eventualele reclamații de tipul: „v-am sunat, dar n-ați răspuns”, „nu am citit tot ce ați scris” etc. De asemenea, amintim că nu facem programări online (Facebook, e-mail etc), nici nu există un sistem distinct de înscrieri. Programările se fac doar după publicarea sumei de bani disponibile, doar la telefonul cabinetului și doar în ordinea apelurilor la care răspundem. La fel, nu se consideră programare faptul că ați anunțat intenția dumneavoastră unui medic, trimiterea unui mesaj text etc. Înțelegem că aceste condiții nu sunt cele mai flexibile, însă atât vedem posibil pentru moment și vă mulțumim pentru înțelegere.
  • Cum au fost stabilite prețurile de referință ale intervențiilor medicale din program?
    Prețurile în programul Arpagic sunt prețurile sociale practicate de cabinetul nostru. Preț social înseamnă un preț mai mic decât pe piața veterinară obișnuită. TAC. nu practică decât prețuri sociale, pentru toate manoperele și intervențiile de la cabinet sau în campanii. Găsiți prețurile TAC. aici.
  • Ce se întâmplă dacă se strâng mai puțini bani decât activitatea va arăta că e nevoie?
    De multe ori, după debutul unei intervenții medicale, se descoperă că nevoile pacientului sunt mai mari decât cele vădite inițial. De exemplu, în timpul unei operații simple de sterilizare, chirurgul descoperă o tumoră, iar conduita de intervenție trebuie să se schimbe. Sau pacientul nu răspunde la tratamentul inițial, afecțiunea recidivează etc. În aceste situații, în funcție de fondurile disponibile, fie TAC ONG suplimentează suma strânsă în programul Arpagic, făcând sau nu apeluri distincte la strângere de fonduri, fie înregistrăm suma în plus în contul programului, de recuperat în luna următoare.
  • TAC. se ocupă de prinderea și întoarcerea în teritoriu a pisicilor?
    Echipa TAC nu are, deocamdată, resurse pentru activitate de teren regulată, alta decât cea deja desfășurată în campanii. De aceea, nu ne vom ocupa de aceste două etape ale intervenției, iar ele aparțin exclusiv comunității. Însă, punem la dispoziția oamenilor, cu totul gratuit, una sau mai multe cuști-capcană care se folosesc ușor și eficient pentru capturarea în teritoriu a pisicilor puțin sociabile.
  • Cine semnează acordul necesar intervențiilor chirurgicale?
    Persoana care aduce pacientul e cea care semnează acordul, după ce a citit și i s-au explicat riscurile operatorii firești. Găsiți aceste riscuri explicate și aici.
  • Dacă am bani să duc pisica la un cabinet veterinar obișnuit, pot să vin la TAC. ca să fac economie?
    Dacă aveți suficienți bani așa încât vă permiteți să plătiți operația sau tratamentul unei pisici comunitare, vă încurajăm să o faceți, pentru a lăsa oamenilor cu adevărat nevoiași sau care se ocupă de mai multe pisici, posibilitatea de a intra în programul Arpagic. Lăsăm comunității responsabilitatea unei decizii și avem încredere în judecata oamenilor.
  • Programul e doar pentru pisici comunitare? Pot s-aduc și eu pisica mea, pentru că n-am bani?
    În 2018, Arpagic a început ca program dedicat exclusiv pisicilor comunitare. Din 2023, am inclus în program și pisici cu proprietar, atunci când acesta din urmă face parte dintr-o categorie vulnerabilă financiar.
  • Ce înseamnă cheltuieli administrative și de ce e nevoie de ele?
    Cheltuielile administrative sunt, în fapt, orice cheltuială în afara actului medical propriu-zis și în absența căreia actul medical nu poate avea loc: de la achiziția de instrumente medicale până la plata facturilor lunare sau munca de comunicare, managementul de voluntari sau managementul contabil, curățenie sau călătorii de lucru, orice acțiune are un cost care se cere acoperit. Aici puteți citi mai mult despre acest subiect vast.
PREȚURILE SOCIALE DE PARTENERIAT

La cabinet, lucrăm pentru și împreună cu majoritatea asociațiilor de protejare a animalelor din județul Cluj.

Dacă reprezentați o asociație de protejare

a animalelor și doriți să deveniți partenerul nostru,

vă rugăm să ne contactați direct, printr-un mesaj la adresa hello@tac.social

 

Mai jos, găsiți lista de prețuri pentru parteneriate cu asociațiile și subvențiile pe care TAC. le acordă acestora.

PREȚURILE SOCIALE DE CAMPANIE

Pentru campanii, avem cele mai mici prețuri dintre cele trei categorii. Dacă reprezentați o asociație

sau o administrație publică (primărie, consiliu local)

și doriți să organizați campanii medicale împreună

cu noi, ne puteți scrie oricând la adresa hello@tac.social

 

Mai jos, se află prețurile noastre în campanii, tipurile de gratuități și alte detalii despre felul în care se desfășoară o campanie cu TAC.

Listă de prețuri TAC.social

pentru campanii | 1,3 mb

E ușor să donați. Vă mulțumim.

Donează cu Pago

Ocazional sau recurent, fără comision, într-o clipă. Donațiile cu Pago vă aduc puncte care se transformă

în bani de plătit facturile, în aplicația Pago.

PayPal

Puteți dona recurent sau uneori. Micul comision e plătit de noi și sunteți înscris automat la newsletterul TAC.

Teaming

1 euro pe lună. Infim de la un om, enorm de la o comunitate. O singură înscriere, nimeni nu plătește comision, iar tranzacțiile sunt securizate. 

IBAN

Online sau la ghișeu. Și în aplicația BT Pay, cu butonul „Susține ONG-urile și donează”.

 

Asociația Transylvania Animal Care:

RO42 BTRLRON CRT0305 8496 01

RO89 BTRLEUR CRT0305 8496 01
RO47 BTRLGBP CRT0305 8496 01

GalantOM

Fiți GalantOMul nostru. Vă puteți dona ziua de naștere, nunta, benzina. Vă puteți lăsa de fumat pentru noi, de zahăr și câte și mai câte. 

Redirectioneaza.ro

Impozitele pe care le-ați plătit  anul trecut sunt direcționate către diverse bugete publice. Pentru până la 3,5% din aceste sume, puteți alege chiar dvs. destinația banilor, chiar și pentru doi ani consecutivi. 

Aveți putere de decizie într-o firmă mică sau o companie?

În România, puține afaceri private se asociază cu cauza animalelor.

Dacă firma dvs. e mai curajoasă decât majoritatea, vă așteptăm lângă noi.

bottom of page